Info

Cate ceva despre cine suntem si ce vrem sa facem...





Rally Raid (sau Cross-Country Rally) este o competitie de off-road de distante mari, care se desfasoara pe perioada uneia sau mai multor zile.
Poate cea mai bine-cunoscuta competitie de acest gen este Dakar Rally, o cursa de tip "Maraton" (o cursa de anduranta, poate cea mai grea de acest tip, desfasurata pe mii de km si cateva saptamani).
In Romania, in cadrul Campionatului National de Rally Raid (CNRR) - sub egida Federatiei Romane de Automobilism Sportiv (FRAS) - se organizeaza in general evenimente de tip "Rally" (Probe Speciale maxim 800km - maxim 4 zile) sau "Baja" (PS maxim 600km - 1 zi -- respectiv PS max 1000km - 2 zile).
Detalii despre CNRR aici: fras.ro/sport/rally-raid

Noi suntem Echipa13, adica niste incepători in motorsport care isi propun sa participe la Campionatul National de Rally Raid (clasa PROMO)... si 13 ca să fie cu noroc.


Raliul PROMO este unul de regularitate, cu viteza medie impusa. Orice abatere de la timpul ideal se penalizeaza.
De principiu, PROMO este un raliu de navigatie, in care componenta principala este orientarea si gasirea traseului.

--- Sumar CNRR 2018 ---

Obiectivul nostru principal a fost terminarea in siguranta a tuturor etapelor (in special ca pregatire pentru viitorul sezon competitional).

Am participat din partea Duster Hobby Racing, un club al unor oameni pasionati de Duster, care au deja vechime in motorsport si ne sprijina ori de cate ori au ocazia.
Detalii despre Duster Hobby Racing aici: dusterracing.ro

In 2 etape am concurat cu un autoturism de familie (proprietate personala) - Dacia Duster ph2, 4wd, fabr. 2015, motor 1.6 benzina aspirat (105 cai putere), echipat suplimentar cu un kit de suspensie heavy-duty achizitionat de la prietenii de la Mudster, scuturi de protectie si anvelope "All-Terrain - AT". In a doua etapa am decis sa folosim anvelope de tip “Mud-Terrain - MT”, urmand ca in ultima etapa sa concuram cu un alt autoturism (tot proprietate personala) Dacia Duster ph1, 4wd, fabr. 2011, motor 1.5 dCi turbo-diesel (110 cai putere).

Am incercat sa tinem la curent aceasta pagina cu toate detaliile legate de CNRR si evenimente conexe in care suntem / ne-ar placea sa fim implicati.

Va mulțumim tuturor pentru susținere!

Pentru 2019 inca nu ne-am facut planuri concrete, din cauza unor mici schimbari de prioritati, insa va vom tine la curent.